Deși este vorba despre o carte, nu despre stil sau acțiunea ei vreau să povestesc astăzi. Este o carte citită cu mult timp în urmă, din care am rămas cu impresii frumoase, și care se numără printre cărțile mele de suflet. Aceste impresii aș dori să le împărtășesc cu voi, mi se par potrivite pentru sezon. Cu atât mai mult cu cât perioada sărbătorilor tocmai a trecut, dar am vrea să ne mai amintim de zilele de petrecere și să le facem să stăruie cât mai mult timp în mintea noastră. M-aș bucura ca cele ce voi spune mai departe să contribuie la întipărirea amintirilor frumoase în memorie, pentru toți.

Propun, deci, un exercițiu de imaginație ajutător: poate că nu e rău să aduni într-o imagine mentală zăpadă și căldura unui cămin îmbelșugat, boieresc. Poate că nu e rău să îți imaginezi nămeți de omăt, zăpadă scârțâitoare și greutatea drumului pe străzile albite ale Bucureștiului de acum mai bine de 100 de ani, dar și atmosfera primitoare a unei case bogate, care strălucește a bunăstare. La fel, poți compara luxul vremurilor trecute (ale căror nobile reprezentante sunt, de ex., tacâmurile de argint sau paharele de cristal), cu precaritatea bunăstării vremurilor moderne (ale căror umile simboluri ar fi farfuriile și paharele de plastic, ori pantalonii care banalizează bărbați și femei, deopotrivă). Și nu în cele din urmă, nu ar strica să dedicăm o secundă de reflecție unui fapt mai puțin evident: optimismul și încrederea într-un viitor mai bun ale oamenilor de acum mai bine de 100 de ani, adunați în jurul mesei la Revelionul lor, în contrast cu blazarea omului modern, care „are cam de toate”, mai puțin ce contează cu adevărat. Și mai puțin ceea ce strămoșii lui aveau din belșug: tihna unui secol care a dat semne să meargă spre mai bine.

Drama este că… semnele știm că nu s-au adeverit, lumea acelui secol, ca să meargă spre mai bine, a trebuit să treacă prin multe, multe care i-au secătuit forța de a se bucura de acel mai bine. Și, în fond, a atins ea oare pragul de bunăstare și belșug pe care l-au sperat oamenii secolului trecut?

Toate acestea ne sunt servite în carte, pe zile, pentru întreaga perioadă dintre Crăciun și Revelion. Pas cu pas, și zi cu zi, avem parte de o lentă numărătoare inversă până la ceea ce a devenit lumea astăzi, mult diferită de ceea ce se preconiza că urma să fie.

Ca să vezi toate acestea, însă, e nevoie de un alt exercițiu de imaginație, și anume să fii deschis a te „juca” puțin cu timpul, aerul epocii x sau y, identitatea ta și ca om modern, și ca strănepot de străbunic al Bucureștiului antebelic, cu aici și acolo, cu acum și atunci. Ți-ar plăcea?

Promit să revin cu o prezentare mai în detaliu a cărții, pentru cei dispuși să accepte jocul, și paginile Ioanei Pârvulescu.