Săptămâna trecută am avut norocul să vizionez această piesă. Spun norocul, pentru că mă așteptam la ceva mai lejer, însă am fost plăcut surprinsă să descopăr o piesă cu replici inspirate și teme serioase de reflecție.

Mă bucur că am reușit să dedic un articol acesteia, pentru că altfel aș fi riscat să amân momentul pentru reflecție, și subiectul ar fi căzut cumva în uitare.

Pe scurt: au fost jocuri de limbaj savuroase, și s-a mizat pe surpriza provocată de răsturnările de situație. Ritmul în care s-a desfășurat acțiunea piesei este unul dinamic, făcând din  „Secretul fericirii” o piesă cât se poate de actuală. Actuală prin dinamism, actuală prin limbaj, actuală prin situațiile înfățișate. Problemele pe care le ridică nu sunt deloc de neglijat, oricine își ia viața în serios ar trebui să se gândească puțin și la cât de ironică poate fi soarta.

Piesa este regizată de Vlad Zamfirescu, iar în distribuție sunt Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu și Dan Bordeianu.

O mână de actori care fac o piesă foarte cool.

Nu voi insista asupra subiectului, pentru că merită să aveți surprize la vizionarea ei, la fel ca mine. Și nici nu voi dezvălui care este secretul fericirii, deși știu deja despre ce este vorba și mă întreb dacă nu cumva este adevărat ce spun respectivii.

Voi spune însă ce impresie mi-a făcut acel tip de abordare a fericirii. Un subiect la modă, dar și unul filosofic, este întors pe toate părțile, de-a lungul piesei și în câteva contexte diferite. Poate că, în funcție de unghiul din care privești, sensurile fericirii sunt cumva și antagonice, iar piesa sugerează subtil așa ceva. Oricum ar fi, în mod normal, fericirea și sensul ei sunt motive de introspecție. Dar în „Secretul fericirii”, ele sunt învăluite în replici spumoase și vorbe despre preocupări superficiale, așa că introspecția este cumva ascunsă de spectacol și o strălucire de calitate îndoielnică.

Spectatorul este invitat să caute serios adevăratul sens al fericirii, dar descurcându-se singur printre situațiile încâlcite ale unor personaje… cu o probitate discutabilă. Poate acesta este și motivul pentru care am fost tentată să amân sesiunile de reflecție pentru mai târziu, și să mă bucur de spectacol, cu toate surprizele lui mari și mici.

Așa că, dacă vreți să vedeți exact despre ce este vorba, eu zic că e o idee bună să mergeți și să urmăriți piesa. Dar nu înainte să vă pregătiți a fi surprinși, căci nu veți fi iertați de situații șocante: poate că acesta este și secretul fericirii de a urmări o piesă bună?