Prima dată când am auzit despre acest fel de a spune, a fost atunci când am aflat corespondentul francez „Faute avouée, moitié pardonnée”. Am făcut cunoștință cu el prin intermediul unei limbi străine. Și de atunci, l-am recunoscut ușor și pe la noi, folosit de diverse persoane. L-am adoptat și eu, dar i-am dat un sens anume.

Dacă citești rândurile ce urmează, vei recunoaște că e o interpretare oarecum insolită. Dar mai mult decât atât, e

o interpretare pragmatică, dincolo de principii, adevăruri comune, cutume sau pretenții sociale. Deși, în prim-plan, afirmația se încadrează într-un standard etic, există și o etică dincolo de respectarea standardelor. Modelul pare unul demn de urmat, pentru că așa este bine. Dar de ce este bine? Care sunt mecanismele psihologice care stau la baza afirmației, încercăm să aflăm cu fiecare nouă ocazie de a ierta, sau de a recunoaște greșeala. Un mic ajutor în a-ți explica ce se întâmplă sper să fie și ce îți voi spune mai departe.

greseala

Ce e insolit aici?

Imaginează-te în postura în care recunoști o greșeală, în fața unui prieten. Nu-i plăcut, dar simți că e corect să procedezi așa. Intuitiv, recunoscând greșeala pe care ai făcut-o, empatizezi puțin cu furia/nemulțumirea prietenului, și îi dai dreptate. Făcând astfel, te asociezi mai mult cu personalitatea acestuia, care respinge greșeala. Nici tu nu mai consideri bun acel pas greșit, din moment ce ai recunoscut că a fost o prostie. Și, încă ceva: admițând eroarea, manifești bunăvoință și accepți principiile sau regulile morale ale prietenului.

Acum, fă un transfer de decoruri asupra unei alte situații: recunoști cuiva o greșeală pe care nu ai făcut-o (sunt cazuri). La fel, empatizezi cu furia celuilalt. Și pe lângă împărtășirea nemulțumirii prietenului, cedezi din bunăvoința ta, față de acuzațiile care ți se aduc.

În ambele cazuri, dai în plus, răspândești din buna ta credință, ceea ce aplanează acuzațiile. Dai dovadă de politețe și respect față de celălalt. Iar respectul acordat plătește nu mai puțin de jumătate din dauna făcută (jignire, nedreptate, etc.). Cel puțin așa aproximează proverbul. Mai rămâne să repari greșeala făcută, să îndrepți lucrurile și să amortizezi șocul și nemulțumirea. De multe ori, nu poți repara complet, ca și cum ai șterge cu buretele ce s-a întâmplat. Ceva urme tot rămân. Așa că, recunoașterea greșelii înlesnește suportarea acelor urme, ca și cum le-ai lua asupră-ți, tu, autorul lor. Cât despre tulburarea principiilor morale ale prietenului căruia i-ai greșit, fii sigur că ești îndatorat. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să te gândești a readuce lucrurile la normal, și în acest plan. Admiterea faptului că ai greșit reduce necesarul de plată față de dauna făcută celuilalt, și te avantajează pe tine, cel care s-a întâmplat să greșești.

Eu îți doresc să ai parte de cât mai puține greșeli, dar dacă se întâmplă să le faci, nu uita: e mai bine să renunți la părticica din tine care a greșit, decât să renunți la o prietenie în care ai investit întreaga ta persoană.