Mă preocupă ce este și ce poate să devină o prietenie solidă. Mă mai interesează și să descopăr ce este și ce nu este adevărat în afirmația de care, poate, ai auzit, că nu există prietenie adevărată.

Așadar, ce este prietenia?

Despre prietenie am mai scris aici, nu are sens să creez o întreagă teorie în jurul prieteniei. Merită spus doar că prietenia trebuie trăită ca să înțelegi despre ce este vorba. Și ea poate fi trăită doar cu ajutorul prietenilor.

Așadar, ce sunt prietenii?

Prietenii pot reprezenta multe la un loc, și chiar aceasta duce la întrebarea mai corect pusă: Cine sunt prietenii tăi?

Prietenii sunt cei care te lasă să te răsfeți în starea sufletească în care ești, pentru că tu ai ales acea stare și e dreptul tău să te bucuri de ea. Fie stare bună, fie stare proastă, ori că e bună dispoziție, ori că e indispoziție. E a ta și ei înțeleg. Și te ajută să îți respecți alegerea.

Prietenii sunt și cei cărora simți nevoia să le justifici de ce ai o anumită stare. Chiar dacă ei te acceptă vesel sau ursuz, sau cum vrei tu să fii, e datoria ta să le spui de ce ești în momentul x așa și nu altfel. Cu siguranță se vor simți onorați că le acorzi încrederea unor… mici sau mari… confesiuni, căci prietenii au onoare.

Prietenii sunt chiar mai mult decât atât. Sunt cei care îți atrag atenția, că e bine să îți alegi starea de spirit cu care îți este bine, aici și acum, acolo și altă dată. Și fii sigur că îți vor spune și cât de bine îți stă cu starea pe care o porți.

Un lucru care mă încântă la prietenii pe care îi am: prietenii spun uneori, scurt, într-o singură frază, un adevăr la care până acum nu te-ai gândit îndeajuns. Tu, cu gândirea ta, îi vei ajuta să își înfrumusețeze adevărurile proprii, atunci când vei reflecta suficient și le vei spune pe ale tale. Cele complementare.

Și așa, un prieten, doi, trei să ai, și aduni de la ei suficiente adevăruri cât să ai noi șanse de a privi lucrurile într-o lumină nouă. Cât să privești lucrurile dintr-un întreg curcubeu.

Cam așa. Totul pornind de la o singură frază. Iar discuțiile mai lungi rămân pentru cei pe care nu-i cunoști suficient, dar care sunt candidați la prietenie. Cu ei e mai mult de lămurit și dezbătut, până când gândurile tale ajung să le cunoască pe ale lor și invers.

Cât despre gânduri… într-o prietenie deja veche, e și mai interesant. Deși nu vorbești cu bunul tău prieten X, un gând despre cum ar face el/ea în situația ta, te poate ajuta să te ridici din dezamăgiri și să îți continui drumul. Chiar ajută.

Știi că vorbele sunt acolo, nespuse, dar trăite până la emoție.

Iar pentru candidații la prietenie, ei bine… gândurile sunt uneori de prisos. O simplă empatie îți va spune dacă merită timpul pentru discuții mai lungi, adevăruri îndelung explicate și… bucurii împărtășite pe viață.

Așa văd eu lucrurile, și nu cred că sunt lucruri noi, prietenia e un subiect de reflecție din cele mai vechi timpuri. Doar sper să te fi ajutat puțin, dragă cititorule, să zâmbești o dată în plus când îți vezi/revezi prietenii.

Și ca să închei eu însămi cu un zâmbet, voi reda cele spuse de Cicero, în „De amicitia”:

„A scoate prietenia din viață e ca și cum am scoate soarele din lume”…

Încearcă numai, și vei vedea.