Numele cărţii: “Ispășire”

Autor: Jan McEwan

Traducător: Virgil Stanciu

Editura: POLIROM

Anul apariţiei: 2014

Ispasire - Jan McEwan

Despre cartea aceasta s-a vorbit mult, de bine, fapt pentru care m-am hotărât să văd exact despre ce e vorba. Mulți sunt poate mai familiarizați cu filmul ce poartă același nume, “Atonement” în original. Un film de altfel mult apreciat, dar pe care, recunosc, nu l-am văzut (încă). Revenind la roman – nu e o

lectură de amuzament, pentru că invită destul de mult la reflecție. Și ceea ce dă de gândit nu constă nicidecum într-o temă frecvent supusă reflecției (voi reveni asupra acestui punct). În ce mă privește, începutul este cel pe care l-am parcurs puțin mai greu. Am privit cu ochi de adult, sentențios, cum un copil se desprinde încet de universul copilăriei și se pierde pe cărări nebănuite, până în negura unor fapte care frizează limitele posibilului.

O organizare caleidoscopică a cărții

Cartea este împărțită în 3 părți, fiecare fiind, de fapt, o punere sub lupă a aceleiași întâmplări, din unghiuri diferite:

  • Prima parte evocă scene de dinaintea Primului Război Mondial, oarecum într-o atmosferă victoriană: scene de familie, în care socialul își are un rol important, tineri care încearcă să scape din monotonia și arcanele vieții sociale cotidiene, mama suferind de migrene repetate, soțul aproape absent din peisaj, copii și jocurile și jucăriile lor, servitorii nu lipsesc din cadru. Deși familia are tot ce-i trebuie, viața acolo, în acel colțișor tihnit este destul de plictisitoare. Iar acest lucru, cititorul îl resimte aproape organic.
  • A doua parte prezintă scene de război, aproape cu nimic diferite de orice astfel de scenă din alte cărți, filme și relatări. Totuși, ca cititor, te surprinzi deja antrenat într-o poveste emoționantă, pe alocuri șocantă.
  • A treia parte justifică și titlul cărții, cel de ispășire. Ar fi de spus că accentul se pune mai mult asupra concretului și desfășurării faptelor în sine, decât asupra incursiunilor psihologice în povestea lui Briony Taillis.

Fascinant este cum leagă Jan McEwan începutul și sfârșitul unui secol, timp pe care schimbările îl fac aproape de nerecunoscut.

Fir conductor, care duce de la momentul 0 la finalul „Ispășirii”

Spuneam mai sus că este o carte carte invită la reflecție, chiar la o lectură inedită prin subiect. Ceea ce desprindem ca sens comun celor 3 părți se poate rezuma așa: autorul încearcă să pătrundă în mintea unui copil și să dea un înțeles percepțiilor de copil, spre a le salva de sentințe morale. Sunt lucruri care însă au repercusiuni asupra viitorului.

Un cititor atent la context va observa declinul paralel al unei vieți și al unei lumi. Ruptura din sufletul care trebuie să ispășească pare a fi copia în miniatură și la nivel individual a rupturii dintre lumea veche, de dinainte de război, și lumea nouă, care i-a succedat.

Ce m-a atras pe mine și lucrul pentru care recomand cartea, este ritmul deosebit al scrierii: ai impresia că ești părtaș la o acumulare de justificări care îndreptățesc anumite fapte și gesturi, dar fără ca aceste justificări să fie numite. Pe măsură ce parcurgi paginile, vezi cadrul acțiunii smuls din era veche și personajele încercând să revendice un prezent individual, numai pentru ele.

Ca întrebare cu care s-ar putea încheia un al patrulea capitol – de reflecție asupra poveștii, lansez următorul punct: transformările și mutarea dinspre social spre individualism să nu fie, oare, justificată doar de război, ci de o lege a naturii umane?

Sunt sigură că este doar una din întrebările cu care te va lăsa Jan McEwan, așa cum și pe mine m-a provocat a gândi dincolo de aparențe. Lectură plăcută, și timp petrecut frumos!