Acum piesa celebra in regia Dan Puric/ in 1911, aceeasi piesa, aceeasi poveste, dintr-un nu foarte indepartat, si totusi alt timp… Tare as fi vrut sa fiu prezenta si la piesa jucata in 1911, tot pe scena Teatrului National din Bucuresti, sa stiu, sa vad, sa inteleg omul spectator de atunci, cu framantarile si gusturile lui culturale… Pentru ca orice piesa jucata are obligatia de a “se ancora” in societatea vremii, in timpurile si la ora actuala, sa poata fi “gustata” de public.Asta face Insir’te margarite in varianta 2015 si in regia lui Dan Puric, prin parodierea basmului si inserarea de intelesuri noi, moderne, destinate publicului bucurestean al anului 2015.M-am intrebat imediat dupa terminarea piesei care este morala, iar in ziua imediat urmatoare, intrebarea nu a intarziat sa apara din gura apropiatilor.Parerea mea este ca intr-adevar, dincolo de pur spectacol de lumini, culoare, dans si acorduri muzicale, se ascunde o morala care nu e explicita, ci asteapta sa fie descoperita.E un spectacol care invita la reflectie, unul dintre acelea la care te gandesti ceva timp dupa terminarea lui, si care se imprima cu atat mai bine in mintea spectatorului, cu cat acesta participa la “re-crearea” povestii in versiune moderna.Pentru ca, nu-i asa, si omul modern are povestea lui…:Ne aflam in tara lui Albu Imparat…Debutul piesei aduce in prim plan o panorama destul de ampla a diversitatii culturale, cu ispite si tentatii care mai de care mai imbietoare pentru fetele de imparat care urmeaza sa isi aleaga ursitii.Fata cea mica de imparat, spre surprinderea spectatorului, se dovedeste nesupusa. E amagita de frumuseti trecatoare, paraseste casa parinteasca si se reintoarce cu dorul de zari indepartate, presimtind ca mariajul la curte o va tine “blocata” intr-un punct din care nu va mai putea evolua. Sorinei ii este harazit un drum evolutiv mai lung… care pe parcursul povestii intr-adevar schiteaza dimensiunile unei calatorii intiatice, ale unui bildungsroman.Intalneste Zmeul, dar si pe Fat Frumos, iar in momentul cunoasterii binelui si raului, nu-si mai doreste nimic, ci se intoarce acasa, supusa, gata sa dea ascultare poruncii parintesti si imparatesti.Indraznesc sa spun ca zmeul ofera publicului cea mai “umana” perspectiva, atunci cand se dezvaluie pe sine, arata ca “simte”, si nu in ultimul rand, ca, lovit de dusmani rai, ajunge mai rau decat dusmanii. Ce ii apropie pe cei doi este calea lunga pe care vor sa mearga, acele zari indepartate catre care isi cauta implinirea. Numai ca destinele lor se afla la poluri opuse… Zmeul raspunde raului cu rau, asa ca ramane, orice s-ar spune, zmeu. Sau sa fie doar un biet om… sortit decaderii si disparitiei, din cauza acestei atitudini atavice, mai presus de puterea lui de controlat? Fat-Frumos se bucura de toate darurile naturii, frumusete, putere, noroc, asa ca ramane, orice s-ar spune, Fat Frumos. Iar Sorina il place tocmai din postura de zana privilegiata de puterile binelui si intemnitata intr-un “palat” frumos, dar cu ziduri inalte si fara ferestre.Voinicul Buzdugan e cel care lupta, asa cum lupta si zmeul, e cel care se bucura, sufera si se intristeaza, asa cum face si zmeul. Sa fie, alaturi de zmeu, una din cele 2 laturi sufletesti diametral opuse ale omului modern, ale omului dintotdeauna?Sa credem asta, avand in vedere ca Buzdugan invinge, vrajile se rup, iar o data cu zmeul zmeilor, piere numele de zmeu?Ca in povesti, si in parodia lui Dan Puric, in ciuda neajunsurilor surprinse de acesta cu privire la fiecare din personajele cheie, binele invinge. Dar nu e binele din povesti, caci iubirea nu se gaseste acolo unde eroii lupta mai mult cu sabia si cu zmeii, ci la indemana, asa ca pana la urma asteptarile Sorinei sunt implinite de Buzdugan, pretendentul dintai la mana fetei.Fat Frumos poate sa lupte cu morile de vant sau nu, asa cum bine schiteaza scena Dan Puric, Ileana Cosanzeana e oricum a lui.Iar Zmeul Zmeilor este invins intr-o lupta de ingeri, asa cum este sortit sa creada oricarui optimist spectator. Cam atat despre morala piesei, asa cum am inteles-o eu.Cat despre punerea in scena, talentul de regizor al lui Dan Puric nu lasa loc de indoiala. Costumele realizate de Doina Levintza, sau muzica de la finalul spectacolului, marca Gheorghe Zamfir, completeaza si sustin un spectacol ce merita vazut.Il recomand cu toata caldura!