Impresii „Din altă viață… (- Jurnal de copil”, Marius Albert Neguț)

Am început cartea cu intenția de a mă bucura de ceva ușor, și curiozitatea de a vedea ce e, mai exact, în paginile „Din altă viață”.

Sunt pagini de weekend, în care te poți odihni citind, atunci când îți dorești fix acest tip de odihnă. Tonul este ușor (sau mai mult) mucalit, lucru care înviorează și îți trezește cel puțin un zâmbet.

Dar nu despre lectura în sine vreau să vorbesc, ci despre ce impresie lasă ea, după ce ai închis volumul și te întrebi de ce l-ai citit, de fapt?

În primul rând, e surprinzător că, pe parcursul derulării poveștilor, am reușit să recuperez câteva instantanee din acea viață. Nu intru în detalii privind acele momente, sunt sigură că diferă de la cititor la cititor. Bineînțeles, cu condiția ca cititorul să fi trăit acele vremuri, și simțit și privit cu aceiași ochi ca și copilul din poveste.

Dar să încep cu începutul.

Fiecare întâmplare, pățanie, ispravă sau bravadă, povestită în carte, este despre un copil aruncat în viață. Cu condițiile, regimul, realitatea, frumusețea și duritatea ei. Și copilul știe să facă față oricărei întâmplări, cu reflexele vii și netocite de experiență ale unui adult împovărat de greutăți. De fiecare dată, acționează sub impulsul unui Marius care știe să-și afirme dreptul la copilărie.

Despre cum anume se manifestă eroul în plină copilărie a sa, te las să descoperi singur. Cum spuneam, e musai să fii dornic de momente de relaxare și amuzament, altfel cartea își pierde farmecul, pentru că tu însuți nu ai vrut să i-l recunoști.

Și cu toată odihna la care te invită cartea, un lucru nu trebuie uitat: copilul de atunci, care a fost aruncat într-o viață, într-un context, va deveni adult aruncat, și el, într-o altă viață, într-un nou context. Total diferit de ce era în vremea unei copilării așa cum era odată… sau nu?

Citind, fiecare dintre noi poate înlocui personajul cărții cu propria persoană. Și dacă accepți acest exercițiu, de a te privi ca protagonist în propria poveste, se petrece ceva interesant: pornești din prezent, de la o stare, sau o dispoziție, treci prin impresiile zilei, anului și perioadei în care te afli, și începi să le conectezi la amintiri, instantanee din vremuri mai vechi, până unde îți poți aduce aminte de copilărie. Reconstituind firul imaginilor care ți-au rămas în minte, mergând (în sens invers), din aproape în aproape, până la primii tăi ani pe lume, te întrebi: de ce asta, și asta, și nu altceva, îmi amintesc de atunci? Spune oare, despre tine, ce fel de om ești? Te mai regăsești în acel om?

Dacă da, atunci înseamnă că ți-ai păstrat suplețea gândirii de copil, și reflexul de a reacționa la viață cu încrederea că va fi bine. Nu vei îmbătrâni, poate, niciodată, dacă nu ai făcut-o până acum.

Iar dacă ai făcut-o, ei bine, amintiri ca cele “Din altă viață” te pot ajuta să te întorci din drum. Un simplu gând, la un atunci, cândva, demult, te-ar putea ajuta să te re-cunoști. Tu… ți-ai dori acest lucru?

1 Comment

  1. Marius Albert Neguț

    2 April 2019 at 7:53 am

    Vă mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2020 IKY Style

Theme by Anders NorénUp ↑