Săptămâna trecută am avut prilejul să admir picturile expuse la Cercul Militar în Sala Foaier, în cadrul evenimentului Art Talk – eveniment care mi-a atras atenția prin însăși invitația din mesaj. Recunosc, picturile și-au jucat rolul magic, căci din locul lor de pe peretele sălii, și-au spus fiecare povestea, șoptit sau tare și răspicat, și m-au invitat indirect: hai să… „Let’s talk art”!

Ca să încep cu începutul, am avut parte de o primire călduroasă într-un univers cu multiple căi de acces către inedit. Unul câte unul, tablourile pe care le-am privit mi-au încurajat spiritul de analiză în raport cu o întrebare care a luat, cu fiecare pictură, forme și culori diferite: “Și ce ar fi dacă…?”. Dacă formele nu sunt ce par a fi, nu doar atât?; dacă o culoare, înainte de a fi ea însăși, a fost desprinsă dintr-un întreg curcubeu?; dacă aduni formă, culoare, perspectivă, fundal, profunzime, și obții ceva total diferit de ce ai fost învățat să vezi?

Căci despre aceasta este vorba, înainte de a privi, omul trebuie învățat să vadă. În loc de a aduna confirmări ale realității proprii (a privi dintr-un unghi personal), ne putem asuma libertatea de a lăsa propria realitate scurtcirtuitată de acel „Și ce ar fi dacă… vezi… altfel și altcumva”, de care aminteam mai sus.

O dată ce ți-ai deschis spiritul spre a vedea fiecare operă prin forma și culoarea proprie, ai surpriza să constați că o astfel de expoziție îți gratifică deschiderea către nou prin infinite posibilități de percepție și interpretare în manieră proprie, toate rezonând într-un fel sau altul cu tine însuți, ca privitor.

Dacă e să vorbesc de diversitatea temelor abordate, voi sublinia lucrările doamnei Margareta Apahidean. Cât despre cele ale doamnei Florentina Popescu, ei bine, ele se fac remarcate printr-un altfel de farmec, despre care voi vorbi altă dată.

Revenind la diversitatea reprezentărilor plastice: prezentând mai multe teme înseamnă a propune mai multe perspective asupra frumosului. Și acest lucru l-am observat cu precădere în lucrările doamnei Apahidean.

Cum reușește să transmită acest lucru? Tablourile, fiecare pictură și fiecare temă în parte, sunt combinații experimentale reușite între culoare, idee și șarm.

Culoare, căci este cel mai bun antidot împotriva ternului și cenușiului, și mai ales, este cel mai bun mijloc de a atrage atenția asupra a ce merită văzut.

Idee, căci ea dă sensul și consistența unei lucrări, îi definește rolul și conectează realitatea artistică la realitatea comună.

Șarm, pentru că… șarmul distinge între ceea ce merită prezentat pe pânză și ce nu. El este cel care validează sau invalidează combinații de sensuri și culoare, și cel care arbitrează în competiția versiunilor artistice pentru eleganță și stil.

Acum, din cele trei (culoare, idee, șarm), se conturează arta de a le alcătui într-un tot, într-un fel aparte : din punctul meu de vedere, este vorba de reprezentații plastice cu rădăcini vădite în normalitate, și care o depășesc, pentru a îndrăzni sensuri noi ale lucrurilor.

Fiecare creație împinge limitele cunoașterii prin explorare, și prin curajul de a se îndepărta de regulile stricte, care tocmai ce se cer a fi depășite pentru a atinge măiestria și a contura stilul.

Un stil aparte, recomand a-l urmări și a-i înțelege specificul, de dragul de a « vorbi » artă în adevăratul sens al cuvântului.