A fost la modă acum vreo 10 ani, și mulți s-au plictisit și răsplictisit auzind de ea. „Cutia neagră” e o carte de referință, după părerea mea, și dacă nu ai citit-o încă, e timpul.

O să încerc să scriu câteva cuvinte despre ea, cu ce mi-a rămas în minte de atunci, iar cititorul acestui articol să-mi ierte puținătatea detaliilor cu care o descriu.

Scrisă de israelianul Amos Oz, cartea e, și dă, într-adevăr această senzație foarte puternică, cutia neagră a unei povești care se destramă în mii de cioburi și mii de reflexe.

Este povestea unei relații de iubire mai… neobișnuite. Nu știu câți dintre noi și-au pus problema unei relații de o intensitate atât de mare câtă au cei doi protagoniști ai cărții. Dar e sănătos să-ți pui astfel problema, și poate asta e și cauza pentru care multe relații nu merg/sau nu au mers niciodată.

Dar hai mai întâi să pun o altfel de întrebare: vrei, într-adevăr, să-ți pui problema unei relații de iubire care să funcționeze la intensitatea și viteza luminii?

Cartea lui Amos Oz ne zice că e mai mult decât un crush. E un crash. Plane crash.

Intensitatea și viteza luminii, pe cât sunt de benefice, pe atât pot fi de distrugătoare. De aici și titlul, „Cutia neagră” a unei povești, după ce ea s-a încheiat. În mod tragic.

 

Povestea, relația lui Alex și a Ianei e relatată mai degrabă a aceea a unei crize existențiale decât a unei iubiri. Și, ca orice criză, își are perioada ei de creștere, de  apogeu și declin.

De ce declin, de ce destrămare? Pentru că cei doi se iau la luptă cu viața însăși, în aspectele ei cele mai neplăcute. O provoacă, și chestionează banalul, calmul unor relații alternative plictisitoare, traiul într-un kibbutz, credința de pension, și multe altele..

Tot așa cum au provocat și chestionat lucruri inadmisibile la prima vedere, în cadrul propriei lor relații. Intensitatea trăirii lor nu poate fi domolită decât prin îndepărtare. Ei decid să se despartă, în scop vindecător, și îndepărtarea e pentru ei o trăire cât o viață de om.

În tot acest timp, el, Alex Ghedeon, își cultivă răbdarea, gândindu-se la Iana în ritmul în care răsucește un pahar de sticlă din care a băut tot vinul. Iana își educă emoțiile trăind de mâna a doua, într-o căsătorie cu un vajnic apărător al credinței de pension, Michael Sommo.

Metoda îndepărtării are efect, dar alternativele la traiul în doi nu dovedesc consistență. Michael Summo nu-și poate depăși limitele evidente, Alex nu poate opri gândul la Iana publicând lucrări de cercetare…

Aceasta pentru că, în fond, relația lor, de felul acela și la acea intensitate, era îndreptățită. Iar când îndepărtarea (oamenii care îi despart, lucruri, întâmplări) încearcă să pună bariere de netrecut, iubirea lor se revoltă. Revine asupra puterii de strălucire și a vitezei inițiale, și șterge, ca un val, tot ce se interpune între ei. Dar e un val pe care plutește… o cutie neagră.