CategoryRecenzii carte

“Cutia neagră” a unei povești – Amos Oz

A fost la modă acum vreo 10 ani, și mulți s-au plictisit și răsplictisit auzind de ea. „Cutia neagră” e o carte de referință, după părerea mea, și dacă nu ai citit-o încă, e timpul.

O să încerc să scriu câteva cuvinte despre ea, cu ce mi-a rămas în minte de atunci, iar cititorul acestui articol să-mi ierte puținătatea detaliilor cu care o descriu.

Scrisă de israelianul Amos Oz, cartea e, și dă, într-adevăr această senzație foarte puternică, cutia neagră a unei povești care se destramă în Continue reading

Sunt oameni care se descurcă mai bine în situații de criză

(recenzie pentru „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, de Fredrik Backman)

OK, să văd de unde încep. Fie de la constatarea că, da, sunt oameni care se descurcă mai bine în situații de criză decât în cele normale (care o fi acest normal?), fie de la aceea că… n-am mai scris de mult timp o recenzie de carte.

Chiar în acest moment, am ceva dezordine în jur, în speranța că mă ajută să scriu acest articol și să pun ordine acolo unde este ea necesară. (Revin și la cele din jur lăsate baltă, după ce voi domoli această dorință și această speranță).

Chiar zilele trecute am avut o scurtă discuție în baza acestei teme: sunt oameni care se descurcă mai bine în situații de criză. Oare sunt? Eu din care categorie fac parte?

 

Este și ceea ce am rezumat din cartea citită acum câteva săptămâni, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, de Fredrik Backman (Fredrik, și nu Frederik). Cei care au citit-o deja, știu despre ce vorbesc. Bunica era un astfel de personaj.

Ca să o descriu puțin: în situații normale, era o mare dezordine și harababură. Mai exact, răsturna status quo-ul trezind indignare și valuri de dezaprobare, chiar și la propria ei fiică. Să nu mai lungesc vorba și să o citez direct pe ea: când i s-a spus că ar fi în stare să se certe și cu o cameră goală, a răspuns: „Da, și dacă acea cameră nu are dreptate? La asta nu te-ai gândit?”

 

În situații-limită însă, Bunica se activa. Fost medic, obișnuia să sară în ajutor atunci când toată lumea se dădea la o parte. Lua asupra sa pericolul, știind ce să facă și cum să procedeze ca să minimalizeze tragedia. Mai mult, a oferit soluția problemei de viață pentru mulți deznădăjduiți care și-au pierdut, pur și simplu, rostul și reperele în situația de criză: a ajutat o mamă rămasă fără copii să devină psiholog, a găsit un apartament liber în blocul în care stătea, pentru un orfan, și-a format propria nepoată să fie mai degrabă dintre aceia care se descurcă în situații de criză, decât din cei care nu. Lista completă, și detaliile unui astfel de demers, le găsiți în carte.

De unde și titlul, din observarea detaliilor: deși a ajutat, ei îi pare rău. Îi pare rău că nu a ajutat suficient, că nu a fost la înălțimea situației căreia a trebuit să-i facă față atât în criză, cât și în afara ei. Inclusiv, sau mai ales, în raport cu fiica ei.

 

În fapt, nu a fost o neconcordanță atât de mare între felul în care Bunica reacționa în situații de criză și în situații normale. Modul de percepție al celorlalți vizavi de faptele și spusele ei a creat o astfel de discordanță. Cei pe care i-a ajutat nu s-au mirat niciodată că nu a avut timp să scoată bomboanele de sub pernă. Dar cei lângă care doar trăia, da. Cum de?

Cum de poate fi o diferență între felul în care te descurci în situații de criză și cel în care te descurci în mod obișnuit?

Tu dintre care ești? (cu mențiunea că acea criză nu trebuie neapărat să fie aceea cu care s-a confruntat Bunica. Poate să fie criza ta, a mea, a noastră, separat sau laolaltă).

Eu cred că simplul fapt că îți poți pune o asemenea întrebare e un reper pentru păstrarea capacității de a te descurca. În orice fel de situație. Căci răspunsul s-ar putea să fie unul singur: Da. Pot.

“Serotonina” (Michel Houellebecq) – recenzie

Foarte la modă acum, „Serotonina” lui Michel Houellebecq apare pe toate gardurile librăriilor, este citită prin metrou, în parc, și cine nu o are se interesează asiduu de cumpărarea ei. Ceea ce face deliciul observării acestui fenomen, ca persoană care am citit-o deja, este că mulți amatori de lectură houellebecq-ciană se aruncă asupra ei cu o foame neobișnuită de serotonină.

Ar fi drăguț să găsești în paginile ei un tratat de fericire pe înțelesul tuturor, cu liste și pași, metode și acțiuni concrete de urmat ca ei să-și astâmpere această poftă, nu?

În realitate, Houellebecq, în stilul lui propriu, este mult mai departe de standardele de fericire către care ni se propune să ne îndreptăm cohorte, este de un realism și de o actualitate fruste. Ceea ce face ca povestea să fie vie, într-un context mult mai larg de întâmplări actuale și reale, în care e doar o verigă dintr-o rețea. Mișcările din acest cadru al prezentului pot modela și remodela succesiunea întâmplărilor din roman, și-i pot da finaluri multiple.

Dar să privim puțin mai îndeaproape:

„Primele antidepresive cunoscute (Seroplex, Prozac) măreau nivelul de serotonină sangvină inhibând recaptarea ei de către neuronii 5-HT1”. O nouă generație de antidepresive de prin 2017 se remarcă prin Captorix (“cu un mecanism mult mai simplu, deoarece era vorba de favorizarea eliberării prin exocitoză a serotoninei produse la nivelul mucoasei gastro-intestinale”. )*

 

Pe tot parcursul poveștii, personajul utilizează Captorix. Captorix, adjuvant artificial, pentru o degringoladă de întâmplări de o absurditate naturală.

Nu intru în detalii privind întâmplările povestite, ce am remarcat este tonul pe care îl folosește în poveste: ușor ironic și profund deziluzionat, personajul însuși fiind oarecum dezorientat în acțiunile pe care trebuie să le întreprindă, în absența vreunui fel de reper clar.

 

Pe parcurs, Captorix îl ajută, îi suplinește lipsa de serotonină și îl susține în a-și continua activitățile de persoană de 40 de ani, angajat în funcții discutabil de eficiente, cu un singur prieten bun, preponderent singur.

În felul în care evoluează lucrurile, nu suntem scutiți nici din a vedea personajul balansând între diverse posibilități, pe cât de frumoase unele, pe atât de întunecate altele.

Către finalul poveștii, artificiul medicamentos devine regenerator de serotonină naturală. Personajul reușește să depășească stadiul de pacient care se bazează strict pe Captorix pentru a-și menține sănătatea. Respectuos față de faptul că luna nu pică de pe cer, observă că: “Dumnezeu se ocupă de noi în realitate, se gândește la noi în fiecare clipă, și ne dă directive uneori foarte precise. Aceste elanuri de dragoste care abundă în pieptul nostru până într-acolo încât ne taie răsuflarea, aceste iluminări, aceste extazuri, inexplicabile dacă luăm în considerare natura noastră biologică, statutul nostru de simple primate, sunt semne extrem de clare.”*

După care… face greșeala de a se întoarce către lumea care nu vrea să vadă: o lume care moare încet de o fericire artificială, pe care o secretă fără nici un medicament și fără nici un scrupul.

 

 

*Traducerea aproximativă îmi aparține.

Impresii „Din altă viață… (- Jurnal de copil”, Marius Albert Neguț)

Am început cartea cu intenția de a mă bucura de ceva ușor, și curiozitatea de a vedea ce e, mai exact, în paginile „Din altă viață”.

Sunt pagini de weekend, în care te poți odihni citind, atunci când îți dorești fix acest tip de odihnă. Tonul este ușor (sau mai mult) mucalit, lucru care înviorează și îți trezește cel puțin un zâmbet.

Dar nu despre lectura în sine vreau să vorbesc, ci despre ce impresie lasă ea, după ce ai închis volumul și te întrebi de ce l-ai citit, de fapt?

În primul rând, e surprinzător că, pe parcursul derulării poveștilor, am reușit să recuperez câteva instantanee din Continue reading

“Inocența păcatului” – de ce atât de multă inocență?

Știu, titlul sună curios. Și te invită să vezi ce e în paginile cărții, tu neștiind despre ce este vorba. Direcțiile la care te aștepți sunt multe, și le-ai vrea noi. Fără să cunoști că, de fapt, e un păcat… cât o viață de om.

E Continue reading

“Gluma” și efectele sale (Milan Kundera)

Notorie în literatura modernă, și de referință în seria semnată Milan Kundera, “Gluma” este o carte care, surprinzător titlului, trebuie luată în serios.

Pe scurt: Continue reading

Din comicul unor “iubiri caraghioase” (Milan Kundera)

Una din ultimele cărți citite, ale lui 2018, “Iubiri caraghioase” e demnă de menționat pentru urmele pe care le poate lăsa după încheierea volumului.

De fapt, dacă ai parcurs și Continue reading

„Viața începe vineri” – Ioana Pârvulescu (vă era dor de zăpadă?)

Deși este vorba despre o carte, nu despre stil sau acțiunea ei vreau să povestesc astăzi. Este o carte citită cu mult timp în urmă, din care am rămas cu impresii frumoase, și care se numără printre cărțile mele de suflet. Aceste impresii aș dori să le împărtășesc cu voi, mi se par potrivite pentru sezon. Cu atât mai mult cu cât perioada sărbătorilor tocmai a trecut, dar am vrea să Continue reading

Cărți pe care vreau să le citesc la sfârșit de an 2017 și început de an 2018

Recunosc, în ultima vreme am fost prinsă cu lectura unui singur autor, a fost o ambiție a mea de a citi tot ce a scris el la vremea respectivă. Dar o dată această etapă încehiată, în următoarea perioadă Continue reading

Întoarcerea huliganului – Norman Manea

Numele cărţii: “Întoarcerea huliganului”

Autor: Norman Manea

Editura: POLIROM

Anul apariţiei: 2011

Mi-a căzut în mâini una din cărțile lui Norman Manea, și am vrut să deslușesc despre ce „Întoarcere a huliganului”

Continue reading

© 2020 IKY Style

Theme by Anders NorénUp ↑